Cine suntem ?

Despre NOI

Alpin Club TM, este o organizație non-profit, al cărei scop declarat este cel de educare și dezvoltare personală a copiilor şi adolescenţilor  in spiritul comuniunii cu natura, cu mediul înconjurator.

Trăim cu toții într-un mediu tot mai tehnologizat, care pe de-o parte ne face tot mai dependenți de el, iar pe de altă parte ne îndepărtează tot mai mult de adevărata noastră sursă de energie – Natura.

În acest sens Alpin Club Timișoara își propune prin activitățile sale să schimbe prioritățile copiilor și ale tinerilor, oferindu-le o alternativă naturală pentru dezvoltarea Trupului, a Minții, și a Spiritului.

Experienţă

Am transformat cei 30 de ani de experienţă şi pasiune într-o datorie de a transmite mai departe cunoștinţele dobândite și iubirea față de Natură.

Valori definitorii

  • Iubirea și protejarea Naturii sub toate aspectele ei
  • Respectul reciproc
  • Colaborarea

echipa ALPIN club tm

Călin Stan

  • Ghid international de drumeţie montană
  • Logistician
  • Formator 
  • Antrenor de arte marţiale

Adrian Lancrăngean

  • Ghid montan
  • Salvamontist
  • Instructor de ski
  • Instructor de alpinism